Campionatul Judetean Bihor

TURNEUL JUDETEAN

DE TENIS DE MASA
PE ECHIPE
REGULAMENT

⦁ Turneul va dura intre 3 si 5 luni, in functie de numarul de echipe inscrise. Fiecare echipa va juca cu fiecare echipa pe parcursul intregului turneu. Fiecare echipa va avea cate o intalnire in fiecare saptamana, alternative, odata la sala clubului King Pong, odata la sala clubului Tibclau.
⦁ Echipele vor fi alcatuite din 2 jucatori, plus un jucator de rezerva. Pe parcursul unui tur, componenta echipei trebuie sa ramana neschimbata, exceptand doar cazuri deosebite.
⦁ Organizatorul va stabili ordinea intalnirilor echipelor(pe saptamani), insa ziua/ora exacta vor stabili echipele de comun acord si vor comunica organizatorului, ca acesta sa poata sa asigure mese libere pentru desfasurarea meciurilor la ora aleasa.
⦁ Echipele care nu se prezinta la intalnirea stabilita, vor pierde meciul.
⦁ O intalnire intre doua echipe va consta in 4 meciuri la individual (fiecare cu fiecare) si un meci la dublu, astfel este exclus ca intalnirea sa se inchieie cu un scor egal. Rezultatele vor fi punctate, iar clasamentul se va face in functie de aceste puncte.
⦁ Dupa incheierea primei etape a turneului, primele 3 echipe din clasament vor fi premiate, si echipele vor fi impartite in doua turnee separate: prima jumatate si a doua jumatate in functie de clasament (Liga 1 si Liga 2). Astfel urmatoarea etapa se va desfasura pe doua ramuri, iar la terminarea etapei primele 2 echipe din Liga 2 vor fi schimbate cu ultimele 2 echipe in Liga 1.
⦁ Aproximativ pe la mijlocul fiecarei etape va fi organizata un turneu individual, la care pot participa doar membrii echipelor participante la acest turneu pe echipe, si se va numi “Top 12 Individual”. Acesta se va desfasura in principiu dupa regulamentul standard cunoscut, AmaTur.
⦁ Taxa de participare la Turneul Judetean pe Echipe, va fi stabilita in functie de numarul de echipe inscrise in felul urmator: numar echipe x 10 RON + 40 RON si se achita la inceperea fiecarei etape. La turneu Top 12 Individual taxa va fi 20 RON.
⦁ Data limita de inscriere pentru prima etapa va fi: 28 august 2017
⦁ Data de incepere a primei etape: 04 septembrie 2017